Job Shadowing, Malaga, Spania, 7-11.04.2025
Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" – Schimb de bune practici în educația profesională europeană
Trei cadre didactice de specialitate din cadrul Colegiului Tehnic "Dimitrie Leonida" din București au participat la o mobilitate de tip job shadowing, desfășurată în orașul Málaga, Spania, în cadrul instituției Escuelas del Ave María, în perioada 7-11.04.2025. Activitatea s-a desfășurat în anul II de acreditare Erasmus și face parte din programul Erasmus+.
Obiectivele mobilității:
-
Cunoașterea detaliată a sistemului educațional din Spania, cu accent pe învățământul profesional;
-
Compararea metodelor, programelor și abordărilor didactice din Spania cu cele utilizate în România;
-
Împărtășirea de bune practici și experiențe profesionale într-un cadru internațional;
-
Dezvoltarea de parteneriate educaționale și rețele de colaborare pentru viitoare proiecte europene;
-
Înțelegerea modului în care se realizează comunicarea și relaționarea cu elevii VET din diverse domenii;
-
Observarea modului în care sunt asumate sarcinile în cadrul stagiilor de pregătire practică;
-
Familiarizarea cu activitățile complementare desfășurate în școlile VET spaniole, cu accent pe educația ecologică.
Activități desfășurate:
Pe durata mobilității, participanții au fost implicați în activități esențiale pentru dezvoltarea profesională:
-
Observarea organizarii stagiilor de pregatire practică, cu accent pe metodele interactive și aplicative utilizate în procesul de predare-învățare;
-
Discuții cu profesori și elevi spanioli, pentru a înțelege dinamica relației profesor-elev și metodele de motivare a elevilor;
-
Vizitarea atelierelor și laboratoarelor moderne, pentru a analiza modul de organizare a activităților practice;
-
Identificarea de idei de activități practice aplicabile în contextul învățământului profesional din România;
-
Observarea modului în care educația ecologică este integrată în curriculum, prin proiecte concrete și implicarea activă a elevilor;
-
Participarea la stagiile de practică ale elevilor, desfășurate în colaborare cu agenți economici locali;
-
Participarea la sesiuni de reflecție pedagogică și schimb de bune practici între cadre didactice internaționale.
Rezultate și impact:
Prin această mobilitate, cadrele didactice participante:
-
Au dobândit o perspectivă europeană asupra educației profesionale;
-
Au identificat metode și strategii inovatoare de predare și relaționare cu elevii;
-
Au conștientizat importanța integrării principiilor ecologice în educația VET;
-
S-au implicat activ în dezvoltarea unor rețele internaționale de colaborare și noi oportunități de parteneriat;
-
Au contribuit la îmbunătățirea calității actului educațional din colegiu, prin adaptarea bunelor practici observate în Spania. Această experiență de învățare transnațională susține obiectivele acreditării Erasmus și reconfirmă angajamentul instituției în promovarea unei educații moderne, europene și sustenabile pentru elevii din învățământul profesional și tehnic.